• Viața nu are limite, cu excepția celor pe care ți le impui singur

    Pentru că pot!

    Pentru a atinge echilibrul personal și pentru a avea o viață armonioasă, avem nevoie de o anumită viziune, un plan și o serie de acțiuni clare și precise.

    Concept Evenimente

Concept

Pentru a atinge echilibrul personal și pentru a avea o viață armonioasă, avem nevoie de o anumită viziune, un plan și o serie de acțiuni clare și precise. Însă toate acestea se bazează pe o serie de credințe personale, credințe ce ne modelează viziunea și felul în care ne raportăm la viață. Uneori aceste credințe, moștenite sau dobândite, sunt chiar cele ce stau în calea propriei bucurii și dezvoltări, fiind responsabile pentru ceea ce numim, în mod generic, eșec. Aceste credințe au nevoie să fie confruntate, remodelate și adaptate nevoilor personale.

În acest scop am adus la viață un concept care, prin natura sa obiectivă și practică, oferă oportunitatea, fiecăruia dintre noi, să ne modelăm propria viziune în acord cu nevoia actuală, să ne alegem instrumentele prin care putem modela, cu inteligență și răbdare, lumea interioară, să ne conectăm cu resursele personale și să folosim înțelept aceste resurse, să ne găsim echilibrul interior, să aducem bucurie în viețile noastre și în viețile celor din jurul nostru.
Pentru a atinge acest scop, îți propunem o serie de instrumente clare, eficiente și practice.

  • Pentru că pot!

    Networking Club

    Pentru că suntem ființe sociale, pentru că avem nevoie să ne reflectăm propria realitate în realitatea socială, pentru că avem nevoie să ne hrănim cu energia socială, pentru că putem!

    Casual Networkimg Business Networking

Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria rațiune de a exista.– Albert Einstein 

Blog

Depinde numai de tine!

Uneori avem tendința de a justifica lipsa noastră de organizare și acțiune prin existența unor factori externi nouă, factori ce ne împiedică să ne ducem la bun sfârșit planurile și proiectele. Îi acuzăm pe cei de lângă noi că nu ne înțeleg și nu ne acordă suport, acuzăm societatea, lipsa de timp, lipsa de energie și de motivație, lipsa de informație, acuzăm lumea exterioară uitând un adevăr esențial: depinde numai de noi să planificăm și să acționăm în acord cu ceea ce ne-am propus să facem.

Read More

Creeazã-ți propria rutinã matinalã

Acum, conștient fiind de pilonii esențiali ce susțin un Ritual matinal, a venit timpul să transformi elementele de teorie într-o structură practică, un plan personal prin care să aduci la viață acele elemente ce te pot susține în realizarea viziunii personale. Ai observat, în capitolele trecute, că orice Ritual matinal este animat de unele principii generale, principii ce se regăsesc în marea majoritate a programelor personale ale acelora ce doresc o viață împlinită, echilibru și pacea interioară. Însă, în acest moment, toate aceste principii nu au o formă concretă, nu sunt manifeste, structurate și clare în experiența ta personală. Este nevoie să îți creezi o proprie rutină matinală, în acord perfect cu nevoile tale, în armonie cu personalitatea ta și cu ceea ce îți dorești să obții.

Read More

Dieta echilibratã

Chiar dacă, la o primă vedere, ceea ce mâncăm nu pare a ne influența într-o manieră clară și directă, este deja cunoscut faptul că alimentele au o influență extrem de puternică asupra psihicului uman. Ceea ce introducem în corp, sub formă de alimente, băuturi sau suplimente alimentare creează reacții chimice profunde ce au darul de a ne modifica starea de spirit, ne pot propulsa către stări de efervescență și optimism sau, dimpotrivă, ne pot sabota sever starea de bine.

Read More

Afirmațiile

O altã tehnicã, de o mare eficien.ã, este folosirea afirma.iilor, aceasta fiind o cale extrem de rapidã pentru a ne modela credin.ele .i pentru a crea schimbãri profunde pe scena min.ii noastre. Există o serie foarte mare de tehnici și instrumente pe care le putem folosi, însă a alege ce anume este potrivit pentru a introduce în Ritualul matinal personal, este o chestiune de alegere personală. Multitudinea de tehnici poate fi ușor descurajatoare, însă, cu răbdare și grijă, se pot găsi cele mai bune exerciții potrivite nevoilor tale.

Read More